Česká centra, Czech Centres

Česká centra / Czech centres - logo

Comunicate de presă

“Pentru mine Praga = Design”

Cum a fost la Designblok 12 Prague Design and Fashion Week ne spune Ana Alexandra Blidaru, trimisul special al Centrului Ceh București la Praga, pentru unul dintre cele mai importante evenimente de design ale acestei toamne.

Cum a fost la Designblok 12 Prague Design and Fashion Week ne spune Ana Alexandra Blidaru, trimisul special al Centrului Ceh București la Praga, pentru unul dintre cele mai importante evenimente de design ale acestei toamne.  

Praga reprezintă un amestec perfect dintre cel mai elegant design clasic, art-nouveau-ul lui Mucha, cel mai simplu și ironic design contemporan și un kitsch de-a dreptul delicios. Un kitsch care nu te agasează, nici nu te lasă indiferent. Un kitsch care te face sa te gândești la casa bunicii și la care ți-e aproape frică să te uiți ca nu cumva să te atragă în lumea lui. Asta e Praga mea. Praga în care am revenit în toamna lui 2012 pentru Designblok.

Am aflat de Designblok in 2007, pe vremea când lucram la Centrul Ceh, cu ocazia unor evenimente legate de design pe care le-am organizat (Idealistic HomeFashion Days @ CCB). Mi s-a părut un eveniment fascinant; mă atrăgea ideea de a aduna designeri, creații și prototipuri sub aceeași umbrelă. Mi-aș fi dorit să pot ajunge aici, dar ca simplu spectator simțeam ca nu voi avea niciodată capacitatea de a intra cu adevărat în atmosfera evenimentului.

Au trecut 5 ani de atunci, Designblok a crescut, devenind unul dintre evenimentele consecrate din Europa, prezentând creații cehești și internaționale și înglobând în ultimii ani și designul vestimentar. Iar eu am ajuns aici nu ca simplu spectator, ci înarmată cu aparatul foto și caietul de presă al evenimentului, în încercarea de a descrie experiența și atmosfera unui festival internațional de design.

Anul acesta Designblok a însumat: design auto, arhitectură, arhitectură de interior, design de interior, design de mobilier, design de corpuri sanitare, design de corpuri de iluminat, design vestimentar, design de accesorii vestimentare, design de bijuterie, design de carte, gastronomie și pictură. Este interesant să poți vedea în aceleași spații creații semnate Giorgio Armani, Louis Vuitton, Moser, Ferrari, Logitech, Electrolux, De’longhi, Nescafe, Phillips, Gorenje, Hugo Boss, Swarovski, Skoda, Volvo, Ikea și Heineken alături de lucrări realizate de studenți ale secțiilor de design din Praga; toate încercând să convingă publicul de calitatea și originalitatea designului propus.

Mai mult ca oricând, în săptămâna 1-7 octombrie 2012, Praga s-a aflat sub semnul designului. Totuși, spre marea mea surpriză, Designblok nu a invadat și spațiul public, în oraș fiind doar două instalații. Recunosc că mă așteptam la altceva. Îmi imaginez un oraș care să-ți amintească la tot pasul de acest eveniment. În realitate, evenimentul era comunicat discret și elegant.

Designblok 12 a însemnat 7 zile, 71 de locații, 2 Superstudio-uri, 1 Openstudio, 232 de designeri, curatori, branduri și magazine.

Prima săptămână din octombrie aduce la Praga expoziții, prezentări de contractare și de marketing, vânzări directe, întâlniri profesionale, mass-media, tendințe și proiecte avangardiste. Participanții la Designblok și-au prezentat creațiile într-una dintre cele 3 locații ale festivalului (Superstudio-urile Palatul Clam-Gallas și Casa lui Kafka sau Openstudio-ul) sau în atelierele și magazinele personale.

Cele două SuperStudio-uri (Palatul Clam-Gallas și Casa lui Kafka) au fost amenajate pentru prima dată chiar în centrul orașului, în clădiri construite în 1713 respectiv 1902, impunatoare și recent renovate, finisate cu marmură și accesorixate cu candelabre ce imprimau evenimentului un anumit timp de eleganță. Expunerile erau aerisite și dialogau atât cu memoria spațiului, cât și cu orașul.

Sobrietatea din Superstudio-uri era în contrast cu mișcarea brauniană din Openstudio, unde artiști, designeri, stundeți, jurnaliști și public se contopeau într-o masă omogenă, interacționând și comunicând într-un mod firesc. Openstudio-ul, deschis în fiecare seară până la ora 22, cuprindea 6 nivele într-o clădire dezafectată și în jur de 150 de designeri și branduri. Palatul Šporkovský a fost contruit în stil baroc la sfârșitul secolului XVIII iar în 1923 i-a fost adaugată o aripă nouă. Este al doilea an consecutiv când Designblok a deschis publicului acest spațiu. Având ca subtitlu „Lab of Contemporary Design”, această locație propunea unele dintre cele mai inovative idei în materie de design, proiectele școlilor de design din Republica Cehă și branduri internaționale.

Deși situată în centrul orașului, la câțiva pași de Casa Municipală din Praga, clădirea era într-o stare destul de precară. Se observă un trend în acest sens; expozițiile de design de obiect se organizează în spații deteriorate, neamenajate, clădiri degradate, cu pereți scorojiți.

Motivul este relativ evident și coerent, aș adăuga. Un astfel de spațiu este foarte ofertant. Într-un spațiu deteriorat, obiectele prezentate se decupează de context mult mai ușor. În plus spațiile deteriorate sunt preferate în special în cazul expozanților multiplii, deoarece sunt mai simplu de personalizat și diferențiat de către fiecare expozant.

Să îți pese de felul în care arată lucrurile cu care te înconjori este un lux pe care criza ultimilor ani pare să-l lase doar pentru răsfățul unui segment tot mai mic din populație. În același timp, din păcate, cred că problema e mult mai veche și ține de educația bunului gust. După părerea mea, românul și-a pierdut interesul pentru bunul gust acum zeci de ani. Să fi fost de vină lipsurile din perioada comunistă sau abundența de obiecte de la începutul anilor ’90? Cert este că a rezultat un popor confuz, care nu mai știe ce să creadă, câtă importanță să acorde obiectelor, utilității, prețului sau esteticii.

Din acest punct de vedere cred că trebuie privită și apreciată una dintre trăsăturile definitorii ale evenimentului Designblok. Pentru mine Designblok reprezintă o expresie a naționalismului ceh.

Deși atrage nume din lumea designului internațional – atât printre invitați, cât și în public – evenimentul se adresează unui public ceh, nu internațional. Întregul dialog intercultural pus în scenă cu ocazia Designblok este îndreptat spre publicul local și educarea sa în domeniul designului. În felul acesta, an de an, Designblok educă bunul gust al cehilor și înclinațiile lor spre design. Și implicit ajută la dezvoltarea unor noi generații de designeri. Deci să nu fim surprinși când vedem din ce în ce mai multe creații de design din acea țară mică și ambițioasă.

Text: Ana Alexandra Blidaru.

http://designist.ro/2012/11/30/pentru-mine-praga-design/
http://designist.ro/2012/12/06/pentru-fiecare-om-din-lume-exista-8-modele-de-scaune-de-designer/
http://www.designist.ro/2012/12/12/lights-camera-designblok/