Česká centra, Czech Centres

Česká centra / Czech centres - logo

Comunicate de presă

Praga – un centru de seamă al românisticii din Europa

 

Bucureşti, 8.12.2010

Centrul Ceh cu sprijinul Ambasadei Republicii Cehe la Bucureşti a organizat în ziua de 8 decembrie a.c. lansarea cărţii „Ipostaze ale identitităţii româneşti”. Din partea Ambasadei acest eveniment cultural a fost inaugurat de domnul chargé d’affaires Pavel Kobližka, care a menţionat că Praga devine un centru de seamă al românisticii din Europa.

Volumul reprezintă o culegere de comunicări susţinute de specialişti în limba şi literatura română: cadre universitare, critici şi istorici literari din Cehia, Slovacia, România, Polonia, Ungaria, Moldova, Italia la cel de-al 3-lea Colocviu internaţional de limba şi literatura română care a avut loc la Praga în octombrie 2008. După analiza unor aspecte generale, tema centrală  a prelegerilor colocviului Identitatea românească este analizată în patru ipostaze: social, literar, lingvistic şi mod  de recepţionare a identităţii româneşti  în exil.  Editorul prezent la lansarea volumului este dna PhDr.Libuše Valentová, şefa secţiei de limba română din cadrul Institutului de studii romanice de la Universitatea Carolină din Praga, excelent cunoscător al limbii şi literaturii române.

Volumul reprezintă a 18-a publicaţie care este editată de Asociaţia Cehia-România, asociaţie non-profit, cu sprijinul financiar al Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe. Asociaţia care în 2010 numără 120 de membri: cadre universitare, istorici şi critici literari, studenţi, scriitori, traducători, dar şi persoane legat afectiv de România îşi propune să  editeze în fiecare an câte o publicaţie despre cultura şi literatura română, adresată nu numai specialiştilor, dar şi unui public mai larg.

Contacte: PhDr.Libuše Valentová (libusevalentova@seznam.cz, tel.420-221619543)

                René Kubášek, Director Centrul Ceh  (kubasek@czech.cz, tel. 021/3122284)