Česká centra, Czech Centres

Česká centra / Czech centres - logo

Program

16.04.2018 20:00 - 11.06.2018

Documentary Mondays - spring season 2018

Centrul Ceh vă invită să participați la noul program pentru această primăvară - Documentary Mondays - spring season 2018, care începe luni, 16 aprilie, ora 20,00. Documentary Mondays este cel mai vechi şi popular program al Centrului Ceh. Primăvara aceasta vă aduce documentare care tratează – separat sau combinat – subiecte ca ştiinţa, filozofia sau antropologia.

 

Documentary Mondays - cine sîntem, cum sîntem, unde sîntem



După ce Fiction Tuesdays, venit ca o continuare a programului Documentary Mondays, Centrul Ceh revine la tradiţia cu care v-a obişnuit de peste zece ani – cîte un documentar în fiecare zi de luni, în premieră în România, cu intrare liberă.

Tema acestei serii se învîrte în jurul unor subiecte care pot părea complicate la prima vedere: ştiinţă, antropologie, filozofie. Acest triptic înglobează problematici sub diverse forme, iar nici unul dintre cele şapte documentare nu tratează doar una dintre teme în mod particular, ci jonglează cu aceste subiecte, aducînd în atenţia privitorilor atît informaţii noi, menite să le îmbogăţească cunoştinţele, dar şi perspective inedite asupra unor chestiuni cu care sîntem aparent familiarizaţi.

 

Spaceship Earth este un documentar care abordează diferite modalităţi de trai sustenabil într-o lume care se confruntă cu provocările încălzirii globale. Între ştiinţă şi poezie, aceasta este o călătorie fascinantă prin istorie despre impactul oamenilor asupra planetei Terra şi soluţiile posibile pentru a găsi un echilibru în uzul resurselor naturale. 


On the Trail of Evil încearcă să răspundă la întrebarea ridicată de nenumăraţi psihiatri, psihologi şi criminalişti de-a lungul timpului: există o genă a raului? Este posibil să fie depistată din timp răutatea umană? 


How to Build a Time Machine urmăreşte povestea a doi bărbaţi din spectre profesionale opuse care îşi concentrează toată atenţia pentru a construi o maşină a timpului. Ambii sînt inspiraţi de tragedii din viaţa personală şi de ecranizarea romanului Maşina Timpului, de H.G. Wells.


The Future of Work and Death vorbeşte despre cum gînditorii de top ai momentului explorează modul în care tehnologia va modela viitorul umanităţii, cu un accent pus pe munca de zi cu zi şi pe moarte, abordînd, printre altele, felul în care va putea evolua în următorii 30 de ani domeniul inteligenţei artificiale.


Voyage of Time: Life's Journey – renumitul Terrence Malick explorează în primul său documentar (la care a lucrat mai bine de 40 de ani!) naşterea şi moartea Universului aşa cum îl ştim. Un film colaj, în care s-au folosit imagini de arhivă din celebrul Tree of Life, narat de Cate Blanchett.


Love and Engineering este un documentar care pleacă de la întrebarea: poate fi iubirea calculată? Axîndu-se pe incompatibilitatea dintre femei şi ingineri, documentarul urmăreşte un grup de programatori care experimentează pentru a descoperi o formulă ştiinţifică în vederea găsirii soţiei ideale.


Photon este o discuţie despre crearea Universului dintr-un punct de vedere ştiinţific şi despre o posibilă viziune a viitorului. Pe scurt, Photon spune povestea însuşi fenomenului de viaţă. Un film excepţional şi neobişnuit care ne arată ce ştim noi astăzi despre istoria Universului.

 

Pe 16 aprilie este programat primul documentar, Spaceship Earth, de la ora 20,00, la Centrul Ceh. Proiecţiile continuă pînă în luna iunie.

Loc de desfășurare:

Strada Ion Ghica 11, Sector 3
30045 Bucuresti
Romania

Data

De la: 16.04.2018 20:00
Până la: 11.06.2018

Organizator:

Centrul Ceh


Memento pentru eveniment
Acest eveniment nu poate fi amințit pentru că a început deja