Česká centra, Czech Centres

Česká centra / Czech centres - logo

Program

21.02.2019 19:30 - 21:00

Miroslav Sosoi

Centrul Ceh sprijină spectacolul în duet al performerului Miroslav Sosoi și al poetului Mircea Dan Duţă. Această excepțională întâlnire multiculturală a celor doi artiști va avea loc în atmosfera plăcută specifică barului Londophone.

Miroslav Sosoi - poet, textier și prozator.

Este adevărat că avem de a face, în aparență, („numai”?) cu o excelență pragmatică, cu o prezență (cel mult?) „profană” a unor enunțuri poetice care îi vor impresiona pe potențialii receptori ai poeziei post-moderne cu un efect comparabil proverbialului purgatoriu poetic. Din când în când, ascunse prin cine știe ce colțuri, își fac numărul (ingrat?) și își afirmă prezența (să o numim discretă?) porțiuni de versificație ostentativ cizelată, „poezioare” încărcate cu o provocatoare „înțelepciune” în dulcele stil „știți-voi-care” (întrucât, da, se contează în mare măsură pe complicitatea și inițierea cititorului avizat, educat, entuziasmat, încântat sau - treacă de la sine sau de la cine-o trece - saturat sau agasat de „cățeluș cu părul creț” și „te iubesc dar nu pe tine”), totul înecat fără urmă de condescendență într-o ploaie de aparent epigonism obsedat (cum altfel?) de sine și de propria-i însemnătate și într-o avalanșă de pretinsă grafomanie nepăsătoare chiar și față de autoasumata-i stridență. Iar dacă ridică îndreptățite semne de întrebare faptul că „diamantele” provocator de șlefuite zgârie în loc de a străluci, la fel de adevărat este că și mediul formal toxic care le potopește este mult prea vizibil coroziv pentru a putea fi luat în serios pe post de substanță toxică.

Pe scurt, Sosoi provoacă și o face fără urmă de condescendență sau intenție de compromis. Și, în ciuda oricăror aparențe, tocmai aceste ciocniri multidimensionale a contrariilor nici pe departe dialectice produc scânteile care dau strălucire textelor celui mai înverșunat dintre „antipoeții” underground-ului ceh contemporan. Din mijlocul întunericului arătat cu degetul, din dematerializarea agresiv-ostentativă a alegației „esteticului” într-o (in)”estetică a urâtului” la fel de convingătoare precum eprubeta de coca-cola care dizolvă cu furie în reclamele de televiziune măsele gata cariate în scopul de a ne determina nu să nu bem coca-cola, ci să ne spălăm pe dinți cu Colgate, din toate aceste reacții voit și insuportabil artificiale țâșnește dintr-o dată lumina gestului poetic sui generis.

Sau, ținând seama de ceea ce scriam mai sus și de afirmațiile lui Sosoi că urăște cuvântul poet, să vorbim mai degrabă în cazul său despre lumina unui gest antipoetic și, implicit, despre un antipoet. Și, trebuie spus, despre unul care își dorește acest statut, tânjește după el. Să i-l dedicăm și să-i respectăm dorința. Dar să rămânem realiști: dacă lucrurile ar rămâne la stadiul descris mai sus, o atare formă de antipoezie, declarată și formulată în acest fel, nu va păcăli niciodată pe niciun critic literar: manifeste / manifestări similare de sfidare – sau logoree – romantică, necruțătoare vârtejuri (mai degrabă taifunuri) de cuvinte, șocante și dezordonate bombardamente adesea mai degrabă sonore decât lexicale – de asemenea fenomene am avut parte nu numai o dată pe parcursul dezvoltării istorice a ideii de discurs literar.

Așadar, pentru ca noile monologuri antipoetice ale lui Sosoi să convingă în felul în care o fac este nevoie de mai mult - și aceasta în principal pe planul substanței pe care, de data aceasta, suntem obligați să o numim poetică fără a o mai răsfăța cu uzitatul anti al maniheiștilor de profesie: uriașa negare de către autor a contemporaneității în formele sale de manifestare sublime sau banale, eterne, perene sau de fiecare zi se combină, se contopește cu la fel de titanice imersiuni sau plonjeuri în poziții, atitudini, gesturi și expresii cotidiene, întregul proces trecând prin filtrul chinuitor, dureros și lispit de condescendență al rebeliunii auctoriale – strălucitoare, nemiloase, și la fel de ostentative precum tot ceea ce există în acest volum în planul construcției tematice și formale, dar cuceritore printr-un unic și „simplu” argument: autenticitatea.

După ce își ridicase în cap publicul, critica și chiar principiile propriei sale creații prin acel potop de elemente pleonastic-provocatoare de la primul nivel al construcției textului și pentru a mai putea convinge la acest nivel, Sosoi avea o singură șansă: să nu privească înapoi, să „facă pe nebunul” până la capăt, ba mai mult, să identifice și să utilizeze un mod eficient un numitor comun convingător pentru toate trăsnăile aruncate în luptă până atunci. Și trebuie spus că a reușit cu brio, chiar dacă i s-ar putea reproșa că îi place să trăiască periculos ca („anti”) poet: găsit (sau lansat pe piață) în ultima clipă, elementul integrator (și trebuie spus, probabil singurul) al dezordinii de până atunci îl constituie, o repetăm, ideea de rebeliune, identificarea rebelului-autor cu rebelul-personaj și, mai mult decât orice, capacitatea primului de a convinge că îl ia în serios pe cel de-al doilea, că se ia în serios pe sine, că, în sfârșit, ia ceva în serios „at all” în cadrul acestui monolog ce părea făcut numai de dragul ostentației.

În același timp, însă, acest antipoet exploziv se comportă ca un beatnik tipic și, pe parcursul și în numele acestui road-movie mai ușor de acceptat ca atmosferă decât ca poveste, mai credibil ca road decât ca movie, luxurianta forță de nestăvilit a „mașinii negre unu punct doi” și a tânărului furios, element turbulent, după toate aparențele, al Boemiei și al Boemei de Vest, le-ar putea da lecții unor generații întregi de Ginsberg și Ferlinghetti. Poemul său antipoetic mustește de țipete, urlete, zbierete, proteste și neîntrerupte văicăreli, ale căror surse, în spiritul reacțiilor chimice contra naturii din motorul „unu-punct-doi” al paradoxurilor forțate, sunt nestăvilitele șuvoaie și asocieri ale imaginilor și impresiilor de tip iarmaroc, lunapark, benzinărie, periferie, autostradă, infern, purgatoriu de pe traseul Praga-Beroun, plictiseala pre- sau postapocaliptică a anarhiștilor din, desigur, inventata municipalitate Chodouň, leagăn al unei viitoare civilizații sau mormânt al uneia în curs de dispariție, dar mai ales mesajul curent al protestelor individuale, spiritul de travesti al sugeratului demonism romantic ce impregnează întregul volum și peisajul aproape vizual al murmurului colectiv, confuz al mulțimii anonime.

 – Dan Mircea Duta

Această seară literară se va desfășura în cadrul clubului de lectură frACTal și vom fi ghidați de un duet de moderatori tot ceho-român: Tereza Kortusová și Andrei Zbîrnea.

Loc de desfășurare:

Londonphone, Strada Ioan Zalomit 2, București

Data

21.02.2019 19:30 - 21:00

Organizator:

Centrul Ceh este un co -organizator al evenimentului


Memento pentru eveniment
Acest eveniment nu poate fi amințit pentru că a început deja