Česká centra, Czech Centres

Česká centra / Czech centres - logo

Noutăţi

Toate stirile

28 OCTOMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ A CEHIEI ȘI 2 ANI PÂNĂ LA SĂRBĂTORIREA CENTENARULUI

Doi ani mai despart Republica Cehă de la aniversarea centenarului dedicat proclamării independeței cehoslovace. de Alexandra Iordache

de Alexandra Iordache

Acum 98 de ani, pe 28 octombrie 1918, se proclama la Praga independența Republicii Cehoslovace, primul președinte al statului fiind ales Tomáš G. Masaryk, liderul principal al mișcării naționale. Noua republică a fost recunoscută prin Tratatul de pace de la Saint-Germain – en-Laye în 1919 iar doi ani mai târziu, alături de România și Iugoslavia, a pus bazele Micii Înțelegeri. Relațiile bilaterale cu România au fost susținute de vizita în Cehoslovacia a premierului Ion Brătianu, 1923 și cele ale lui Carol al II-lea în calitate de prinț moștenitor, 1926, apoi, de rege al României, 1936.

 În urma conferinței de la Munchen din 29 septembrie 1938 la care au participat Adolf Hitler, Benito Mussolini, premierul francez Eduard Daladier și cel britanic, Nevill Chamberlain, Republica Cehoslovacă a fost nevoită să cedeze teritoriile aflate la frontiera cu Germania pentru ca anu următor, pe 15 martie, să fie ocupată de trupele naziste, proclamându-se Protectoratul Boemiei și Moraviei.

Eliberarea Cehoslovaciei a fost susținută de instaurarea primului guvern oficial, la 4 aprilie 1945, format din comuniști și democrați, cei din urmă părăsind guvernul în 1948. Președintele Edvard Beneš a numit în locul lor miniștri comuniști, aliniind Cehoslovacia în rândul țărilor din Blocul Estic. Naționalizarea și reforma monetară au loc în 1953 și o nouă constituție este adoptată în 1960.

Primăvara de la Praga din 1968 a reprezentat o perioadă de liberalizare treptată a regimului odată cu numirea lui Alexandr Dubček, membru al comuniștilor reformiști, ca prim secretar al Partidului. Leonid Brejnev și liderii țărilor Pactului de la Varșovia au încercat să limiteze reformele lui Dubček în cadrul unor negocieri care au eșuat, ceea ce a condus la invazia Cehoslovaciei. Singura țară care nu a participat la această intervenție a fost Republica Socialistă România, Nicolae Ceaușescu criticând politica sovietică. Fundamentală printre urmările Primăverii de la Praga a rămas federalizarea statală: Republica Socialistă Cehă şi Republica Socialistă Slovacă au devenit două state într-o federație începând cu 1 ianuarie 1969.

După 1968, procesul de « normalizare » a readus în interiorul societății caracterul represiv al regimului prin epurări și oprirea reformelor. În acest context a apărut manifestul Carta 77, redactat de Vaclav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout, prin care autorii au cerut guvernului respectarea angajamentului luat în cadrul Conferinței de la Helsinki din 1975, cu privire la respectarea drepturilor omului. Susținătorii ei devin principalii oponenți ai Partidului Comunist Cehoslovac.

Schimbarea regimului a avut loc în noiembrie 1989 și a rămas cunoscută ca Revoluția de Catifea. Demonstrațiile au început pe 17 noiembrie când poliția a atacat numeroși studenți care protestau împotriva regimului comunist și au durat până pe 27 noiembrie, când Partidul Comunist a abandonat puterea. Până la sfârșitul anului 1989, Vaclav Havel a devenit șeful statului iar în urma alegerilor libere din iunie 1990, două formațiuni politice s-au detașat: Forumul Civic (ceh) și Publicul Împotriva Violenței (slovac). Revoluției de Catifea îi urmează la câțiva ani distanță Divorțul de Catifea, prin care Republica Cehă se separă de Slovacia la 1 ianuarie 1993. Vaclav Havel a devenit primul președinte al Cehiei iar Vladimir Mečiar, cel al Slovaciei. Apoi, ambele state s-au alăturat NATO și Uniunii Europene.