Česká centra, Czech Centres

Česká centra / Czech centres - logo

Noutăţi

Toate stirile

MADE IN CZ / FOUND IN RO + LANSARE CZECHOSLOVAK HOME

Ca urmare a succesului avut în București, expoziția Made in CZ / Found in RO vine și la Brașov, pe data de 17 mai 2019, la Muzeul Județean de Istorie. În cadrul acesteia vor fi prezentate diverse obiecte de design cehoslovac şi uz casnic produse în ultimii 100 de ani și găsite în gospodăriile românilor, care ilustrează relațiile comerciale dintre cele două țări. În cadrul vernisajului va avea loc și lansarea catalogului Czechoslovak Home, unde sunt detaliate elementele de design ale obiectelor, dar și narațiunile personale care le însoțesc.

Așadar, Centrul Ceh, alături de Ambasada Republicii Cehe şi Muzeul Judeţean de Istorie Brașov vă așteaptă la deschiderea expoziției Made in CZ / Found in RO, unde vă veți putea reîntâlni sau observa pentru prima dată o serie de obiecte cehe marcante pentru vremurile lor. Totodată, aceasta are scopul de a evidenția evoluția designului de produs și modurile în care aplicațiile acesteia creează obiecte de o valoare sentimentală unică pentru posesorii lor. Vernisajul expoziţiei va avea loc la Muzeul Județean de Istorie din Brașov, pe data de 17 mai 2019, de la ora 18:00, iar expoziţia va rămâne deschisă publicului până pe data de 30 septembrie 2019.

Eveniment organizat de Centrul Ceh, Ambasada Republicii Cehe şi Muzeul Judeţean de Istorie Brașov.

Sponsor: Peterka Partners