Cursuri de limba cehă

La Centrul Ceh București, primăvara și toamna vin cu noi provocări și cunoștințe într-ale limbilor străine! Puteți alege să studiați în variantă simplă sau intensivă, ca începător sau intermediar. De asemenea, în această perioadă, cursurile au loc online, așa că așteptăm noi participanți de oriunde din România!

Timp de 10 săptămâni, aveți ocazia să începeți să învățați o nouă limbă străină, o provocare numai bună. Ca și până acum, oferim două variante de curs pentru începători – simplu și intensiv, iar cei care au mai luat parte la cursuri sau au deja câteva noțiuni de limba cehă se pot înscrie la nivelul intermediar. Mai mult, avem și o profesoară nouă, Lucie Solfronková, care i se va alătura lui Jiří Bernkopf din toamna aceasta.

Cursurile sunt organizate astfel:  

Începători simplu:

  • 10 cursuri, o dată pe săptămână (10 săptămâni)în total 15 ore – fiecare curs durează 90 de minute
  • taxa: 470 RON + 130 RON manualul special (A1/A2), care va fi folosit până la nivelul intermediar
  • pentru elevi, studenți și pensionari taxa este: 370 RON + 130 RON manualul
  • pentru desfășurarea cursului este necesar să se înscrie minimum 5 persoane
  • în fiecare marţi (primul curs are loc pe 6 octombrie), de la ora 18:30

Începători intensiv:

  • 20 de cursuri, de două ori pe săptămână (10 săptămâni)
  • în fiecare luni şi miercuri (primul curs are loc pe 5 octombrie), de la ora 18:30
  • în total 30 de ore – fiecare curs durează 90 de minute
  • taxa: 850 RON + 130 RON manualul special (A1/A2), care va fi folosit până la nivelul intermediar
  • pentru elevi, studenți și pensionari taxa este: 690 RON + 130 RON manualul
  • pentru desfășurarea cursului este necesar să se înscrie minimum 5 persoane

Intermediar simplu:

  • 10 cursuri, o dată pe săptămână (10 săptămâni)
  • în fiecare joi (primul curs are loc pe 8 octombrie), de la ora 18:30
  • în total 15 de ore, fiecare sesiune constând în 90 de minute de curs
  • taxa: 470 RON + 130 RON manualul
  • pentru elevi, studenți și pensionari, taxa este: 370 RON + 130 RON manualul
  • cursanţii care au luat deja parte la cursurile noastre au o reducere de 10% din preţul întreg sau redus al taxei
  • pentru desfășurarea cursului este necesar să se înscrie minimum 5 persoane¨

↑ ↑

Lucie este în România din 2018, unul dintre motivele șederii ei fiind să descopere țara bunicii ei. Înainte de a se muta în România, ea preda ceha unui elev rus, care, după câteva luni de studiu, a reușit să învețe ceha și să fie acceptat la un liceu din Praga.
Îi place să danseze și să descopere natura României, în special zona montană. Locul ei preferat din București este Delta Văcărești.
„Eu cred că într-o clasă, atât studenții, cât și profesorul învață. Cu fiecare limbă nouă pe care o învățăm, deschidem câte o nouă ușă către lume.”



Viitorii cursanți vor putea face cunoștință cu profesorul nostru, Jiří Bernkopf, care a venit în România toamna trecută și a predat deja ceha încă din timpul acelei sesiuni. De asemenea, este profesor la Departamentul de Filologie Rusă și Slavă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Acesta a absolvit Universitatea Masaryk, unde a studiat limba cehă și muzicologie, și a petrecut apoi un an la Universitatea Humboldt din Berlin. El a predat cehă la Universitatea Mendel și la Liceul Episcopal din Brno și a lucrat ca profesor și în Ucraina, în cadrul comunității cehe de acolo.

  • Plata se poate face cash la sediul nostru (str. Ion Ghica, nr 11, sector 3, București) sau prin transfer bancar
    (pentru detalii la adresele de e-mail menționate mai jos).
  • Pentru a ne asigura cu toții că ați ales cursul potrivit pentru dumneavoastră, oferim posibilitatea de a participa la primul curs înaintea realizării plății. 
  • În cazul în care decideți să renunțați, participarea rămâne gratuită. 
  • Pentru orice detalii suplimentare despre cursurile de cehă, așteptăm mailul dumneavoastră.

Vrei să începi să înveți cehă?

Trimite-ne
un mesaj

[email protected]
+40-21-3039230

Formular de contact