The Sound is Innocent | DM Online

23. 11. 2020 08:00 24. 11. 2020 08:00 Online eveniment

Care este procesul prin care un sunet devine muzică? În „The Sound is Innocent”, Johana Ožvold explorează universul muzicii electronice în căutarea unor noi răspunsuri la întrebări fundamentale, pe care oamenii și le-au pus de multă vreme încoace.

Asemenea unui film SF, povestea este construită într-un cadru fantastic, conturat foarte clar încă de la început: o voce care se aude dintr-un ecran de televizor, uitat printre multe altele într-un soi de arhivă din viitor, unde prezentul și viitorul par să coexiste. Mai departe, filmul se desfășoară sub forma unui experiment audiovizual, ca o călătorie într-un spațiu de vis care explorează sensul, funcția și semnificația lumii sunetului electronic și experimental.

Documentarul este împărțit în cinci capitole, fiecare dedicate unui artist din domeniu. Astfel, François Bonnet (Kassel Jaeger), Steve Goodman (Kode9), Julian Rohrhuber, John Richards, Hannes Hoelzl & Alberto De Campo oferă perspective personale asupra a ceea ce a însemnat dezvoltarea tehnologiei și cum a influențat aceasta procesele creative, de la muzică până la artele vizuale și chiar viața urbană. Mai mult, ei ghidează spectatorul printr-un labirint format dintr-o multitudine de momente definitorii pentru nașterea și evoluția sunetului electronic către muzică.

The Sound is Innocent - r. Johana Ožvold, 2018, 68 min.

Subtitrare disponibilă: engleză

Filmul va putea fi vizionat gratuit aici.

Partenerii evenimentului

Informații despre eveniment

  • Denumirea evenimentului: The Sound is Innocent | DM Online
  • Dată: 23. 11. 2020 24. 11. 2020
  • Ora: 08:00
  • Adresă: Online eveniment

Evenimente similare